Virusul HIV

HIV sau virusul deficientei sistemului imunitar este pe departe cel mai cunoscut şi mai temut virus la ora actuală, împreuna cu SIDA sau sindromul deficientei sistemului imunitar.

Structura virusului

HIV este un retrovirus, înconjurat de o citoplasmă lipida derivată din membrană.Pe citoplasmă se afla în structuri de câte două glicoproteină membranei (gp41) şi glicoproteină citoplasmei (gp120). Membrana retrovirusului e formată dintr-o proteină numită p17 iar proteină di care e format nucleul se numeşte p24.În nucleu se găsesc două bucăţi de ARN împreună cu o substanţă de transformare inversă.

Funcţionarea şi reproducerea virusului

Hiv poate infecta doar celule care suporta moleculă CD4 pe citoplasmă, una dintre aceste celule fiind CD4 T-Lymphocytes (o celulă albă din sânge). Ajutat de lipidele di citoplasmă Hiv se prinde şi apoi se înglobează în celulă, apoi ARNul din nucleu se tranformă în ADN.ADNul astfel format intra în nucleul celulei şi se ataşează ADNului gazdă care va produce noi bucăţi de ADN de Hiv. Acestea vor ieşi din nucleu, se vor transforma în ARN şi în jurul lor se va forma nucleul virusului care apoi va părăsi celula cu o parte din membrană şi citoplasmă acesteia şi va infecta alte celule.

Descoperirea virusului şi efectele bolii

O persoană infectată cu Hiv pierde treptat sistemul imunitar o dată cu celulele albe infectate făcu persoană infectată să devină extrem de vulnerabilă la alte boli precum pneumonia, infecţii cu paraziţi, ciuperci şi alte boli simple şi obişnuite. Pierderea sistemului imunitar permite formarea unui sindrom clinic (adică apariţia unei serii de boli) care se dezvoltă şi apoi duce la moartea individului infectat.

La începutul anilor 80 au fost descoperite infecţii norocoase apărute întâi la homosexuali care erau aparent sănătoşi.În 1983 oncologistul francez Luc Montagnier şi oamenii de ştiinţa de la institutul Pasteur din Paris au izolat ceva care părea să fie un ou retrovirus. Aproape în acelaşi timp virusul a mai fost descoperit de două echipe de americani, toţi reuşind să izoleze virusul cunoscut astăzi ca Hiv.În 1995 se estimă că Hiv a infectat aproape 20 de milioane de persoane şi mai multe milioane dintre acestea aveau şi Sida.

Boală

Dezvoltarea de la infectarea cu Hiv până la apariţia bolii clinice numită Sida poate lua de la 6 la 10 ani.

Aceasta dezvoltare poate fi monitorizată folosind marcatoare surogate (date care corespund cu stadiul în care se afla boala) endopuncte clinice. Marcatoarele surogate cuprind numărul din ce i ce mai mic de celule albe CD4 T-cells; numărul de viruşi care circulă pri sânge e de asemenea folosit precum şi răspunsul sistemului imunitar la prezenţa Hivului.

În primele săptămâni de după infectare, majoritatea oamenilor au simptome de febră cum ar fi dureri de cap şi temperatura, aceste simptomuri durează vreo două săptămâni.În această perioadă Hiv ul se răspândeşte foarte repede iar numărul de celule albe scade drastic dar acesta va reveni la nivelul normal datorită sistemului imunitar, indivizii contaminaţi sunt foarte contagioşi în această perioadă (această perioadă este cunoscută că sindromul retroviral acut).

Urmează o lungă faza asimptomatică care poate dura 10 ani sau mai mult. I această perioadă individul are u număr scăzut spre normal de celule albe (între 750 şi 500 pe mm cub de sânge) însă Hiv ul continuă să se răspândească şi să distrugă sistemul imunitar.

Următoarea fază e cea simptomatica matinală care poate dura de la câteva luni la câţiva ani şi se caracterizează prin scăderea rapidă a numărului de celule albe de la 500 la 200 pe mm cub şi prin infecţii profitoare care nu ameninţă viaţa.

Ultima fază sau faza simptomatică târzie se manifestă prin distrugerea pe scară largă a sistemului imunitar şi boli profitoare grave, această fază putând dura şi ea de la câteva luni la câţiva ani. Umărul celulelor albe scade sub 200 pe mm cub şi persoana infectată slăbeşte şi oboseşte mult mai greu. Individul intră apoi în faza avansată de Sida, nivelul celulelor albe scade sub 50 pe mm cub.În această fază sistemul imunitar e într-o fază de decădere totală, apar infecţii privitoare serioase printre care şi cancerul iar individul moare după 1-2 ani.

Transmiterea bolii

Hiv se transmite de obicei prin contact sexual cu persoana infectată. Alte moduri de infectare sunt contactul direct cu sânge infectat, acest caz întâlnindu-se mai ales la persoanele care folosesc droguri intravenoase, sau prin transfuzii cu sânge infectat, acest caz e din ce în ce mai rar din cauza controalelor (întâlnindu-se un caz de transmitere la mai puţin de o persoană din 100.000. Hiv se mai poate transmite de la mama infectată la bebeluş înainte de naştere sau prin alăptare, însă numai 30% din mamele infectate dau naştere la copii infectaţi.

Virusul nu poate supravieţui în medii expuse mediului. Chiar dacă se cunosc foarte bine modurile de transmitere ale virusului există o foarte mare frică neîntemeiată a transmiterii prin contactul accidental la locul de muncă, la şcoală sau la autoserviri. Nu există dovada transmiterii virusului prin aer sau prin insecte muşcătoare sau vreun caz în care virusul s-a răspândit prin sărutarea unui individ infectat, totuşi se recomandă să nu se folosească aceeaşi periuţă de dinţi sau aceeaşi lamă de râs cu u individ infectat (nu se recomandă nici cu un individ complet sănătos). Frică de infectare de la un medic infectat e de asemenea neîntemeiată, care deşi a apărut la un dentist se întâlneşte acum foarte rar, de asemenea o persoană neputându-se infecta în timp ce donează sânge.

Ocurenta

Epidemia generată de SIDA e în continuă creştere şi dezvoltare.În Statele Unite, Hiv a apărut întâi în comunicaţiile homosexualilor şi în rândurile oamenilor care primeau sânge; apoi s-a răspândit i rândul celor care foloseau droguri intravenoase şi apoi mai ales prin prostituţie s-a extins i toate paturile sociale, în această ţară homosexuoalii fiind responsabili de 50% dintre cazurile de transmitere, cei ce folosesc droguri intravenoase sunt responsabili de 25% iar bărbaţii care transmit Hiv la femei sănătoase ocupa 10%. America are peste 400.000 de cazuri de Sida dintre care jumătate sunt albi şi o treime negrii. Momentan bărbaţii reprezintă 88% din persoanele infectate iar femeile celelalte 12% însă numărul de femei şi copii infectaţi cu Sida e în creştere; Sida ajungând să fie principala boală care cauzează moarte între 25 şi 44 de ani şi a opta caza de moarte în America.

Pe o scară globală SIDA se răspândeşte rapid. Africa, care înainte reprezenta doar 10% din cazuri a ajuns acum la 60%. Adunate, America de Nord şi cea de Sud sunt responsabile de mai puţin de 20% de noi infecţii, în Africa aflându-se mai mult de 90% di cazuri. Epidemia se răspândeşte acum rapid şi în Asia unde infecţiile au crescut cu mai mult de 100% în ultimii trei ani, Asociaţia Sănătăţii Mondiale fiind foarte îngrijorată idica că aceste infecţii vor creşte foarte mult rata mortalităţii în Asia.

Virusul din America, Europa şi Africa centrală e cunoscut ca Hiv-1, în celelalte părţi ale lumii se găseşte Hiv-2, o formă mai avansată care e capabilă să omoare mult mai uşor celulele albe din sânge.

Detecţia şi diagnosticul

Descoperirea virusului în 1983 a dat posibilitatea studierii virusului iar în 1984 u grup de cercetători condus de Robert Gallo a găsit o metodă prin care virusul se înmulţea mult mai repede creeand astfel o sursă inepuizabilă de viruşi pentru teste. Din cauza diferenţelor dintre Hiv-1 şi 2 trebuie făcute teste separate pe cei doi viruşi şi în ziua de astăzi aproape 50 de milioane de probe de sânge sunt testate în fiecare an. Prezenţa Hivului e de obicei determinată după reacţia sistemului imunitar însă această metodă nu dă roade în primele săptămâni de la infecţie deoarece sistemul imunitar încă nu a avut timp să producă anticorpi împotriva virusului.

Infecţia cu HIV nu înseamnă neapărat şi apariţia Sidei, chiar dacă publicul crede acest lucru, de fapt o persoană poate rămâne Hiv pozitivă pentru mai mult de 10 ani până să apară semnele Sidei de aceea s-a creat definiţia Sidei care sună cam aşa:’La o persoană pozitivă Hiv numărul celulelor albe trebuie să fie sub 200 pe mm cub sau acea persoană trebuie să sufere de o infecţie profitoare din partea pneumoniei, tubeculoza pumonara, animite ciuperci care apar în zona gurii sau cancer.’