Viruși și Tumori

Academicianul Ştefan S. Nicolau a demonstrat într-o serie de lucrări, că numeroase virusuri cunoscute, cum sunt cele ale hepatitei epidemice sau variolei, sunt capabile să provoace în organism înmulţiri celulare care pot merge uneori până la stadiul de început de tumoare. Din fericire, aceste virusuri se înmulţesc ele înseşi, mult mai repede că celulele pe care le atacă, astfel încât tumoarea nu mai are timp să se producă, din pricină că celulele sunt înăbuşite, distruse de marele număr de particule virotice nou-născute.

Savantul român s-a întrebat ce s-ar fi întâmplat dacă celulele pe cale de înmulţire ar fi parazitate nu de virusuri agresive, care înmulţindu-se rapid să distrugă începutul de tumoare, ci de un virus slab, cu înmulţire latentă, care să nu excite brusc şi puternic forţele de apărare ale organismului, ci să “zgandere” pe nesimţite celulele, făcându-le să se înmulţească în continuare, anarhic. Fără îndoială că un asemenea virus ar putea produce cancerul.

Teoria academicianului Ştefan S. Nicolau concordă pe deplin cu cea susţinută de către eminentul specialist sovietic L.A.Zibler, care susţine că virusul producător de cancer, pătruns în organism, produce tumoarea numai dacă în acel organism există cicatrizări. Pătruns în aceste celule care se înmulţesc normal, virusul le viciază, le schimba metabolismul, făcându-le să se înmulţească anarhic.

Recent, a fost arătat că este posibil că virusul specific al cancerului, un virus slab, puţin agresiv să pătrundă în organism în primele 4 luni de viaţă (probabil prin laptele matern) şi să se menţină într-o stare latentă, adormită, stare cunoscută sub denumirea de “stare biofita”, timp îndelungat.

Datorită faptului că nu este atât de agresiv, el stă în echilibru cu organismul până când o cauză oarecare rupe acest echilibru şi virusul începe să se multiplice şi să-şi manifeste agresivitatea. În acest moment, organismul intra în conflict cu germenul. Dacă organismul învinge, el distruge virusul şi devine rezistent la o nouă infectare; dacă nu, tumoarea se constituie, creşte şi boala canceroasă apare.

Factorii care “deşteaptă” virusul latent sunt cu siguranţă numeroşi şi foarte complexi. Se crede însă că cel mai des este vorba de o tulburare a activităţii glandelor endocrine şi a sistemului nervos central.

În interesul intervenţiei glandelor cu secreţie internă în procesul de formare al tumorii sub acţiunea virusului vin o serie de experienţe, dintre care unele apar extrem de interesante.

Certatatorii Lacassagne şi Nyka au arătat că introducând virusul papilomului lui Shope atât pe cale intravenoasă (iritând mai întâi pielea) cât şi pe cale tegumentară, la iepurii cărora în prealabil le fusese distrusă glanda hipofiza cu ajutorul unor ace de radium, se produc leziuni minime de cele mai multe ori reduse la simple proeminente granuloase ale pielii, ce dispar destul de repede, urmate de imunitate la o nouă inoculare, în timp ce la animalele martore, cărora nu li s-a distrus hipofiza, se dezvoltă tumori autentice.

Tot la iepuri există o tumoare benignă, fibromul, produsă deasemenea de un virus cunoscut azi. Acest virus inoculat la iepuri de experienţa le da acestora, cum este şi firesc, o tumoare, care după un timp dispare, lăsând că amintire o bună imunitate.

Dacă la iepuri inocularea virusului este însoţită de injecţii cu cortizon (hormon produs de glandele suprarenale) apare spre surpriza experimentatorului, nu o tumoare benignă, ci un cancer veritabil.

Dezvoltare tumorilor mamare la şoricioaice numai în perioada sarcinii (când unele glande cu secreţie internă sunt solicitate), apariţia cancerelor în special la oameni peste 40 de ani (vârsta însoţită de tulburări endocrine), dezvoltarea tumorilor experimentale la animale cu sistemul nervos excitat şi din contră slabă dezvoltare la animalele în repaus sau în somn medicamentos pledează pentru ipoteza izbucnirii cancerului în organismul cu dereglări neuro-hormonale.

Oamenii de pretutindeni sunt îngrijoraţi de creşterea numărului de cancer în ultimii ani. Bombardamentul de la Hiroşima da şi astăzi victime. Cele mai multe mor de leucemii. Cum se explica aceste nenorociri la 10-15 ani de la încetarea acţiunii directe a radiaţiilor ucigătoare?

În timpul bombardamentului, aceste persoane au suferit anumite dereglări nervoase şi ale glandelor cu secreţie internă, atât de fine, încât au părut oameni sănătoşi până în momentul în care ele s-au adâncit în aşa măsură, încât virusul a trecut din stare latentă în stare agresivă, provocând boli tumorale sau leucemii.

Experienţele nucleare sunt la fel de periculoase. Ele sensibilizează organismul şi este foarte posibil să pregătească terenul pentru cancer în masă, deşteptând virusul biofit.

De altfel, cercetări recente, au arătat că sub acţiunea radiaţiilor emise de substanţe radioactive organismul şoarecilor de experienţă devine mult mai sensibil la acţiunea agresivă a unor virusuri, îmbolnăvindu-se cu unii inframicrobi la care în mod obişnuit rezistau.

VIRUSURI CONTRA CANCER

Relaţiile dintre cancer şi virusuri pot fi privite azi şi-ntr-o altă lumină, optimistă. Este vorba de acţiunea distrugătoare faţă de tumori pe care o arată unele virusuri, deci de punerea în practică a unui tratament cu ajutorul virusurilor “mâncătoare de tumori”.

La baza acestui tratament sta descoperirea a doi savanţi romani, C. Levaditi şi St. S. Nicolau, făcută în 1922, pe când lucrau împreună la Paris. Aceştia au inoculat în tumori spontane de la şoareci şi şobolani virus vaccinal şi au constatat cu surprindere că tumoarea se topeşte, necrozează, da înapoi şi-şi pierde capacitatea de a mai fi grefata la alţi şoareci sau şobolani. Mai mult, inoculând direct în vena virusul vaccinal, se poate obţine dispariţia tumorii, prin topirea şi necrozarea celulelor care se înmulţesc anarhic.

Rezultatele atât de încurajatoare I-au făcut pe cei doi savanţi romani să experimenteze acest mijloc de tratament la om. Ei au folosit însă “neuro-vaccina”, un virus vaccinal bacteriologic pur, obţinut de ei prin adaptarea la creierul de iepure. Încercările s-au făcut la femeie pe câteva tumori mamare, virusul fiind inoculat în venă.

După inocularea a 20 ml de emulsie cu virus, s-a observat, după o scurtă perioadă, topirea parţială a tumorii. Repetarea inoculărilor nu a dat însă rezultatele dorite, deoarece organismul a fabricat anticorpi care au neutralizat “virusul neuro-vaccinei”, făcându-l inofensiv. Încercările făcute cu scopul de a obţine tulpini de virus neurovaccinal care să reziste atacului anticorpilor au eşuat.

Calea este însă deschisă, sute de asemenea experienţe făcându-se în numeroase laboratoare. Cercetătorii din Institutul de Inframicrobiologie, au arătat că virusul oreionului, ca şi alte virusuri, au acţiune distrugătoare faţă de unele tumori ale şobolanilor şi şoarecilor. Deasemenea, acelaşi efect îl are şi virusul Coxsackie B4 faţă de unele tumori grasoase (lipoame) ale omului.

Se căuta în prezent, la noi şi în străinătate, să se izoleze sau să se adapteze virusuri cu acţiune anticancer, acţiune numită oncolita, nepericuloase pentru om şi care să-şi continue unul după altul acţiunea de topire a tumorii (în momentul în care organismul fabrica anticorpi pentru primul virus, să se inoculeze al doilea şi aşa mai departe).

Actualmente, extrem de numeroase laboratoare din întreaga lume experimentează zi şi noapte noi şi noi arme anticanceroase. Virusul este căutat cu febrilitate, iar în clinici se culeg date pentru a se descoperi factorii nervoşi şi endocrini care duc la “deşteptarea virusului mascat”. Este sigur că atâtea eforturi creatoare vor duce în cele din urmă la victorie. Istoria ştiinţei demonstrează că niciodată geniul omenesc nu şi-a plecat fruntea înaintea forţelor oarbe ale naturii, fie ele oricât de ameninţătoare.