Vitaminele

Vitaminele sunt substanţe organice necesare creşterii şi bunei funcţionări a organismului, pe care organismul le fabrica în cantitate insuficientă pentru a-şi acoperi nevoile (vitaminele B6, B8, D, K) sau pe care nu le poate sintetiza.

Vitaminele trebuie deci aduse prin alimentaţie sau, în lipsa, prin medicamente. Toate sunt conţinute în laptele matern, dar nu întotdeauna în cantităţi suficiente (vitamina K, în special, trebuie să facă obiectul unei suplimentari medicamentoase sistemice la naştere). Structură chimică şi rolul biologic al celor treisprezece vitamine cunoscute în zilele noastre (acid folic, vitaminele A, B1, B2, B5, B6, B8, B12, C, D, E, K şi PP) sunt foarte diferite. De altfel, vitaminele acţionează în doză mică, singure sau în mod sinergic, şi nu au nici o valoare energetică.

Vitaminele se clasifica, de obicei, în două grupe: vitamine hidrosolubile (solubile în apă), care grupează vitamina C şi vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), şi vitamine liposolubile care grupează vitaminele A, D, E şi K.

Vitamina A

Mai este cunoscutã şi sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmicã sau vitamina creşterii. În stare purã se prezintã sub formã de ulei (viţ. A2) sau cristale (viţ. A1) de culoare galbenã.

Este extrem de sensibilã la luminã, în special la radiaţii ultraviolete. În plante se aflã sub formã de provitamine A – carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului şi intestinului acestea sunt transformate în retinoli.

Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseşte în industria alimentarã, farmaceuticã, medicinã, cosmeticã şi în hrana animalelor, el se găseşte în toate legumele şi fructele, dar în cantitate mai mare se aflã în morcov, spanac, urzici, varzã, măceşe, roşii, citrice, cãtinã, pepeni, porumb etc. Cantitatea zilnicã necesarã de beta-caroten este de 5000 – 8000 UI.

Vitamina A se găseşte ca atare în uleiul de peşte, ficat, lapte, gălbenuşul de ou, unt. Vitaminele A au un rol important în creşterea organismelor tinere, în protejarea mucoaselor şi în procesul vederii.

Hipervitaminozele A provoacã fenomene toxice şi fragilitate.

Vitamina B

Vitamina B1 este numită şi vitamina antiberiberică. A fost izolată în anul 1911 de Funk, din tărâţele de grâu. Windaus şi Wiliam îi stabilesc în anul 1931 constituţia chimică. Vitamina B1 este solubilă în apă, alcool. Solubilitatea ei creşte în mediu alcalin. Are un miros caracteristic şi obişnuită este stabilă la o temperatură, peste 100 grade C se descompune.

Absorbţia şi metabolismul. Vitamina B1 extrasă din alimente sau sintetizată de bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subţire. Prin resorbţia intestinală ajunge în sânge sub fo ă liberă.

Excreţia vitaminei B1 se face pe rm cale renală în cantităţi de 50-250 micrograme. Valori mai mici de 40 de micrograme indică carenţa vitaminei B1.

Vitamina B1 intervine în procesele metabolice de bază ale organismului, cu rol de coenzime. Participă la procese generale de oxireducere, reglează schimburile gazoase, joacă un rol important în funcţiile sistemului nervos central şi periferic şi a glandelor endocrine. De asemenea, intervine în metabolismul apei şi reglează funcţiile motorii, secretorii şi de absorbţie digestivă.

Surse: în alimente de origine vegetală (cereale mai puţin legume) şi animală (carne, peste, lapte, ouă etc). Cele mai mari cantităţi de vitamină B1 se găsesc în drojdia de bere, în coajă şi germenii boabelor de grâu.

Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.

B2

Vitamina B2 se mai numeşte şi vitamina hidrosolubilă de creştere. Este termostabilă (rezistă şi la 120 de grade C), solubilă în apă şi alcool, cu solubilitate crescută în mediul alcalin.

Vitamina B2 a fost izolată pentru prima oară în anul 1933 şi sintetizată de Kareer în 1935.

Absorbţia şi metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma liberă, după care ajunge în ficat şi rinichi. Nu se depozitează în organism. Eliberarea se face prin fecale şi mai puţin prin urină. Intervine în procesele de oxireducere, în metabolismul glucidelor, lipidelor în funţiile sistemului nervos, a aparatului vizual şi are rol antitoxic (plumb, mercur).

Surse: alimente de origine animală (lapte, ouă, ficat, creier, splina), crustacee şi unele vegetale (spanac, salată verde, roşii etc).

Vitamina B2 poate fi sintetizată de unele bacterii.

B3

Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic şi amida acidului nicotinic cu proprietăţi aproape identice precum şi o serie de derivaţi ai acidului nicotinic.

Nucleul de bază al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon şi un atom de azot. Acidul nicotinic şi amida nicotinică sunt substanţe cristaline, incolore, solubile în apă, alcool, termostabile.

Absorbţia şi metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde pătrund în sânge. Se elimină prin urină, fecale, tranpiraţie.

Vitamina B3 previne şi vindecă pelagra, caracterizată prin tabloul simptotic a celor “trei D” (demenţa, diaree, dermatită). Ele participă de asemenea la procesele de oxireducere, la metabolismul glucidelor, proteinelor, a produşilor pigmentari şi influenţează sistemul nervos şi activitatea unor glande cu secreţie internă. Este binecunoscută şi a acţiunea vasodilatatoare a vitaminei B3.

Surse: alimente vegetale mai ales în coaja boabelor de cereale, în drojdia de bere, alimente de origine animală (carne, rinichi, ficat)

Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanţă cu structura apropiată de aceea a vitaminei B3 dar cu acţiune antogonistă.

B4

Vitamina B4 (adenina) are funcţii şi indicaţii terapeutice, mai puţin cunoscute. Ea alături de alte vitamine B, intervine în funcţiile sistemului nervos cât şi cele ale sistemului hematopoietic.

Carenţa vitaminei B4 modifică echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei şi granulopeniei.

Administrarea sulfamidelor şi a antibioticelor creşte consumul de vitamină B4. Ea are un rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, în funcţiile suprarenalelorsi a proceselor creşterii.

Surse: alimente din regnul animal şi vegetal. Cea mai importantă sursă este drojdia de bere.

Sintetizarea vitaminei B4 de către flora bacteriană intestinală este redusă la om.

Absorbţia vitaminei B4 se realizează la nivelul intestinului subţire. În sânge, concentraţia cea mai mare de vitamina B4, este în hematii.

Eliminarea vitaminei se face prin urină, fecale, transpiraţie.

B6

Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul şi piridoxamina. În mediu alcalin şi acid sunt sensibile la lumină.

Regnul vegetal oferă o importantă sursă de vitamină B6.

Sursele de obţinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din această grupă.

Absorbţia vitaminei B6 se realizează la nivelul intestinului sub forma liberă şi mai bine combinate cu proteine. În organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine în metabolismul substanţelor organice şi intră în compoziţia unui mare număr de enzime cu funcţie de oxidoreducere. Participă la biosinteza sfingozimei cu rol în metabolismul lipidelor.

Eliminarea vitamine B6 se face în cea mai mare măsură pe cale renală şi scade cu vârsta.

B12

Vitamina B12 este compusă din substanţe cristalizate, de culoare roşie, solubile în apă şi alcool, stabile în aer şi în mediu acid. Sunt semirele la acţiunea oxidanţilor, bazelor şi acizilor puternici. Rezistă la 120 de grade C, timp de 20 minute.

Vitamina B12 se găseşte mai puţin în regnul vegetal şi mai mult în alimentele de origine animală (ficat, splină, creier, muşchi). Principala sursă de vitamină B12 este sinteza microbiană.

Biogeneza vitaminei B12 are loc sub acţiunea a numeroase bacterii din sol şi a bacteriilor intestinale, mai ales din colon.

Absorbţia şi metabolismul. Absorbţia vitaminei B12 se realizează la nivelu mucoasei intestinale, în prezenţa unui factot intrisec produs de mucoasa gastrică şi cu care alcătuiesc factorul antipernicios depozitat în ficat.

Vitamina B12 absorbită şi reţinută la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza, reconstituind prima fază a absorbţiei intestinale. Factorul intrisec are rol de protecţie în absorbţia intestinală prin formarea unor compuşi de inactivare a vitaminelor B12. Factorul intrisec activ fixează până la 264 de micrograme vitamină B12\mg.

Vitamina are rol în hematopoieză şi mai ales în eritropoieză. Cea mai importantă acţiune a acestei vitamine este anemia pernicioasă de tip Biernner, unde intervin modificări ale trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase.

B13

Vitamina B13 are structură chimică asemănătoare acidului azotic, constituie un principiu component al complexului B, cu rol în stimularea creşterii puilor, porcilor.

B14

Vitamina B14 este extrasă din urina umană, are rol în hematopoieză.

B15

Vitamina B15 (acidul panganic) se găseşte în alimente de origine animală.

Intervine în procesele enzimatice şi, în cantitate de 2 mg\zi acoperă nevoile organismului.

B17

Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitaminã, mai puþin cunoscutã, dar foarte “controversatã” în lumea medicalã. Dupã ani de cercetãri, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouã vitaminã pe care a denumit-o B17 – cunoscutã şi sub numele de amigdalinã (sau laetrile).

Se face din ce în ce mai auzitã opinia conform cãreia cancerul ar fi o boalã cauzatã de o deficienþã nutriþionalã. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxinã misterioasã, ci pur ºi simplu despre absenþa unei substanþe pe care omul modern a eliminat-o din dietă sa: vitamina B17.

Sâmburii de caise – pe care îi mâncam cu mare plãcere când eram copii – sunt cea mai bogatã sursã naturalã de vitamina B17. În general, seminþele fructelor (mai puþin citricele) conþin aceastã substanþã, care le conferã un gust amãrui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariþia cancerului

Vitamina C

Este acidul ascorbic, sau vitamina anti-scorbutica. Are o importanţă capitală pentru organism, intervenind în procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infectios, tonifiant, participa la detoxifierea organismului şi la folosirea rezervelor de fier, protejează vitaminele A şi E, economiseşte vitaminele din complexul B.

Vitamina este sensibilă la temperaturi ridicate, la acţiunea oxigenului şi a luminii.

Vitamina C catalizează formarea şi menţinerea colagenului (component de bază al substanţei fundamentale intercelulare). În lipsa vitaminei C, substanţa colagenica dintre celulele endoteliului capilarelor se degradează şi apar hemoragii la nivelul gingiilor, muşchilor, tegumentelor, etc.

Ca urmare a pierderilor de sânge şi a diminuării absorbţiei fierului apare anemia întâlnită în scorbut.

Gingiile sângerează uşor, spontan sau la traumatisme minime, dintii devin mobili şi cad. Mineralizarea scheletului este alterată, fracturile se vindeca mai greu, cicatrizarea plăgilor se face mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de apărare a organismului faţă de infecţii, putând apare mai des, de exemplu, gripa sau tuberculoza pulmonară.

Vitamina C măreşte rezistenta organismului faţă de efectul toxic al unor medicamente sau substanţe chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen, etc.).

Efortul muscular, frigul şi febra măresc consumul şi necesarul de vitamina C. S-a demonstrat că 10 miligrame zilnic reprezintă aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Raţia zilnică este estimată însă, pentru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila şi uşor oxidabila, vitamina C se poate pierde uşor în timpul păstrării şi preparării alimentelor.

Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singura sursă naturală este constituită de legumele şi fructele proaspete. În Zonele cu climă temperată său rece, unde producţia de fructe este sezoniera, exista riscul apariţiei hipovitaminozelor în perioada de iarna-primavara, când se recomanda un aport medicamentos de vitamina C.

Exemple de vegetale (100 grame) ce conţin vitamina C (miligrame):

– Pătrunjelul 200

– Napul 140

– Ardeiul 120

– Varza 120

– Mărarul 100

– Lămâia 065

– Portocală 060

– Conopida 060

– Spanacul 050

Vitamina D

Vitamina D se prezintă sub formă mai multor substanţe liposolubile (solubile în grăsimi), care au efecte de prevenire şi combatere a rahitismului (la copii) şi a osteomalaciei (la adulţi). Cele mai importante sunt vitaminele D2 şi D3.

Vitamina D2 (ergocalciferolul) se obţine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine conţinută în anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.)

Vitamina D3 (colecalciferolul) se formează prin iradierea cu ultraviolete a unui component al sebumului, secretat de piele.

După absorbţia intestinală, respectiv prin sinteză cutanată, vitamina pătrunde în sânge şi se depozitează preponderent în ficat, unde o parte se transforma în produşi mai activi (o a doua activare având loc la nivelul rinichilor).

Datorită acestui comportament (mod de sinteză, activare, mecanism de acţiune), vitamina D este asemănătoare hormonilor; printr-o comparaţie la distanţă, pielea, ficatul şi rinichiul pot fi asemănate cu glandele endocrine.

Vitamina D intervine în absorbţia calciului şi în fixarea lui pe matricea osoasă. În carenta de vitamina D, scade asimilarea şi utilzarea calciului, oasele se pot deforma uşor sub influenţa factorilor mecanici (greutatea proprie, tracţiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale rahitismului: modificarea conformaţiei oaselor cu demineralizare, transpiraţii, lipsă sau micşorarea forţei musculare, tulburări digestive şi tulburări de creştere. Copiii sunt obosiţi, prezintă un abdomen voluminos, au o rezistenţă scăzută la infecţii şi fac forme grave de boală (pneumonii, enterocolite, etc.). De fapt, prin aceste complicaţii infecţioase este rahitismul mai periculos (decât prin sine însuşi).

Hipervitaminoza D (realizată mai ales medicamentos – atenţie, ca vitamina liposolubilă se acumulează în organism în cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin manifestări variate, de tipul tulburărilor digestive (constipaţie, greaţă, vărsături), pierderea poftei de mâncare, oboseală fizică şi intelectuală, deshidratare, tulburări nervoase şi de comportament.

Deoarece principala sursă de vitamina D este sinteza cutanată, sub acţiunea razelor solare, nu este bine definită raţia zilnică pentru om. Părerile specialiştilor diferă, unii considerând că pentru un adult normal care îşi desfăşoară măcar o parte din activitate în aer liber, nu este necesar aportul alimentar, fiind suficiente cantităţile de vitamina D formate la nivelul porţiunilor de piele expuse luminii. Alţii consideră că un aport de securitate de cca. 250 – 400 u.i. zilnic este relativ important, şi este absolut necesar copiilor mici şi femeilor în perioada maternităţii. Necesarul zilnic de vitaminã D pentru adulţi este de 100 – 150 UI, iar la copii de 120 – 200 UI. Se recomandã ca în cazul unor fracturi sau apariţiei unor tulburãri metabolice ale calciului şi fosforului, sã se mãreascã doza zilnicã la 500 – 700 UI.

Vitamina D se găseşte în special în produsele de origine animală, ouă, peste, produse lactate grase: lapte integral, unt, smântâna, frişcă, brânzeturi grase. Ficatul şi margarina vitaminizată reprezintă alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.

Vitamina E

Numită şi tocoferol, este esenţial implicată în menţinerea structurii şi funcţionalităţii organelor genitale, având şi titlul de „vitamina fertilităţii”. Cercetări ulterioare au dovedit faptul că vitamina E asigura şi troficitatea sistemului muscular, a altor organe şi ţesuturi, lipsă sau carenţa ei determinând nu numai sterilitatea, dar şi tulburări cardio-vasculare, în fiziologia neuro-musculara sau în metabolismul lipidic.

Nevoile organismului se situează între 10 şi 20 miligrame zilnic, cele mai bune surse fiind uleiurule extrase din seminţe (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazărea, fasolea şi pâinea intermediară şi neagră (mult mai sănătoasă decât cea albă, rafinată).

În articolul următor vă vom oferi informaţii despre vitaminele hidrosolubile (complexul B şi vitamina C).

Vitamina K

Deşi ne interesează mai puţin structură chimică, menţionăm că se cunosc trei vitamine K:

Vitamina K1, fitochinonă, este sintetizată de frunzele verzi şi prezenţa în vegetalele verzi.

Vitamina K2, farnochinona, este sintetizată de către microorganismele de putrefacţie.

Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteză cu proprietatea că este hidrosolubil (spre deosebire de celelalte).

Carenta de vitamina K se realizează fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau/şi pe timp îndelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul că principala sursă de vitamina este sinteza microbiană intestinala.

Hipovitaminoza K favorizează hemoragiile spontane sau după traumatisme minore, fiind perturbata coagularea sângelui.

Nu se cunoaşte exact raţia zilnică necesară prin aport alimentar, fiind descrisă doza de 2 miligrame zilnic, la adult.

Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul şi, nu în ultimul rând, gălbenuşul de ou. Nu ocoliţi, aşadar, spanacul, salată, loboda, urzicile, mărarul, leuşteanul, ceapă verde, etc.

Vitamina P

Se mai numeşte citrina şi acţionează sinergic cu vitamina C, având parţial şi rol de „economisire” a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorată carentei de vitamina P, acesta fiind mai uşor de tratat cu suc de lămâie decât cu vitamina C sintetică.

Sursele naturale de vitamina P sunt fructele şi legumele (lămâile, portocalele, strugurii, mandarinele, etc.).