Tehnologia ameliorǎrii pajiştilor prin lucrǎri de suprafaţǎ

 

Lucrǎrile ce pot fi executate pe pajişti în scopul îngrijirii şi îmbunǎtǎţirii acestora pot fi grupate în douǎ categorii:lucrǎri radicale şi lucrǎri de suprafaţǎ.

Lucrǎrile radicale-presupun desţelinarea şi înfiinţarea de pajişti temporare.

Lucrǎrile de suprafaţǎ-aceste lucrǎri se executǎ în sensul asigurǎrii unor condiţii mai bune de viaţǎ pentru plantele valoroase din pajişti,fǎrǎ a distruge covorul vegetal.Aceste mǎsuri de suprafaţǎ se referǎ la:

-îmbunǎtǎţirea regimului hidric;

îmbunǎtǎţirea regimului elementelor nutritive din sol;

-corectarea reacţiei solului;

-lucrǎri tehnico-culturale;

-combaterea buruienilor;

-prevenirea şi combaterea eroziunii;

-auto şi supraînsǎmânţarea.

 

 

Îmbunǎtǎţirea regimului de apǎ

Dintre principalele cauze care duc la degradarea pajiştilor se numǎrǎ şi excesul sau deficitul de umiditate.

Condiţiile extreme de variate în care se gǎsesc pajiştile din ţara noastrǎ,fac ca pe unele pajişti sǎ existe un exces de umiditate în anumite perioade şi un deficit în alte perioade.În ambele cazuri dispar specii valoroase în favoarea celor nevaloroase.

În cazul umiditǎţii în exces,apar plante iubitoare de apǎ,cu valoare furajerǎ mult mai redusǎ.

Îmbunǎtǎţirea regimului apei din sol se impune atât prin lucrǎri de elimare a excesului de umiditate,cât şi de înlǎturare a deficitului(irigare).

Eliminarea excesului de umiditate

Pajiştile supuse excesului de umiditate sunt cele întâlnite pe terenuri joase din luncile râurilor,la baza versanţilor,pe soluri cu roci impermeabile aproape de suprafaţa solului,etc.Acestea se recunosc dupǎ vegetaţie(prezenţa speciilor higrofile şi hidrofile a muşchilor),dupǎ unele semen caracteristice ale solului(culoare,gleizare,etc.).

Principalele cauze ale excesului de umiditate sunt:inundaţiile,scurgerile de apǎ de pe alte terenuri,apa freaticǎ la micǎ adâncime,etc.

Excesul de umiditate creeazǎ condiţii nefavorabile dezvoltǎrii plantelor valoroase întrucât înrǎutǎţeşte regimul de aeraţie fapt ce reduce activitatea microorganismelor aerobe şi favorizeazǎ acumularea de materie organicǎ nedescompusǎ.

De asemenea umiditatea în exces face ca solurile sǎ fie mai reci cu aproximativ 5 grade C,dezavantaj în primǎvarǎ când plantele pornesc cu întârziere în vegetaţie.

Toate acestea reclamǎ necesitatea înlǎturǎrii excesului de apǎ din pajişti prin diferite lucrǎri.

Desecarea prin canale deschise

Constǎ în executarea unui system de canale deschise,cu secţiunea trapezoidalǎ cu panta continuǎ de 5 grade/oo.Aceste canale au adâncimea de 50-150cm,fiind distanţate la 150-300m în funcţie de gradul de umiditate,configuraţia şi tipul terenului.

Aceste canale comunicǎ cu canale colectoare de dimensiuni mai mari,iar de aici într-un canal principal,care are dimensiunea de 1,5-2m şi planta de 0,5-1 grad/oo.

Pǎmântul ce rezultǎ se împrǎştie uniform pe pajişti în mod special la umplerea unor depresiuni.

Acest sistem prezintǎ însǎ o serie de dezavantaje şi anume:reduce din suprafaţa pajiştilor şi nu pot fi folosite decât vara,deoarece iarna apa îngheaţǎ.În plus trebuie construite poduri şi podeţe pentru animale şi vehicole.

 

Desecarea prin drenuri-sau canale închise,consǎ în sǎparea unei reţele de şanţuri la 1-1,5m adâncime.Distanţa dintre aceste canale,în care se introduce tuburi de argilǎ,beton sau alte materiale,este de 10-50m.

Drenurile-tip cârtiţǎ,se lucreazǎ la adâncimea de 50-80cm,cu ajutorul unui plug special,care lasǎ în urmǎ galerii cu pereţi tasaţi.

Acest sistem prezintǎ avantajul cǎ nu reduce din suprafaţa pajiştilor,este utilizabil tot timpul anului şi de asemenea îmbunǎtǎţeşte regimul de aeraţie şi termic.Dar,are şi dezavantaje,în sensul cǎ necesitǎ cheltuieli mari,iar întreţinerea este mai dificilǎ.

 

Desecarea prin puţuri absorbante-aceastǎ metodǎ se executǎ în depresiuni mici,unde nu existǎ posibilitatea creǎrii de canale.Puţurile constǎ în gropi a cǎror adâncime trebuie sǎ strǎbatǎ primul strat impermeabil.Acestea se vor acopei cu pietre,pentru prevenirea accidentelor.

Colmatarea-este o metodǎ în zonele în care prin abaterea cursului apelor se pot înlǎtura în urma colmatǎrii microformaţiuni negative de relief.Metoda necesitǎ cheltuieli mari.

Îndiguirea-este o metodǎ preventivǎ şi se recomandǎ folosirea ei în zone în care construirea unui dig mic poate apǎra de ape,suprafeţe relativ mari pentru cǎ în alte condiţii,costul lucrǎrilor depǎşeşte avantajul pe care îl poate adduce.

Desecarea pe cale biologicǎ-este o foarte bunǎ metodǎ mai ales în acele pajişti unde apa freaticǎ este aproape de suprafaţa solului.Desecarea se face cu ajutorul unor arbori mari consumatori de apǎ,ca Salix,Populus,care se planteazǎ de aşa manierǎ încât sǎ delimiteze tarlalele de pǎşunat.Mai mult ele pot folosi şi ca umbrare.Din pǎcate,metoda nefiind rapidǎ,în sensul cǎ este nevoie de câţiva ani pentru creşterea pomilor,acesta este mai puţin folositǎ.

Bǎrbulescu C. şi colab.,1991,recomandǎ înierbarea suprafeţelor cu exces de umiditate cu unele graminee valoroase din punct de vedere furajer ca Typhoides arundinacea (ierbǎluţa) pe terenurile cu exces de apǎ permanent la suprafaţǎ şi Festuca arundicacea(pǎiuşul înalt) pe terenuri cu exces de apǎ în profilul de sol.

Comletarea regimului de umiditate

Completarea deficitului de apǎ poate asigura sporuri mari de producţie ştiut fiind faptul cǎ plantele din pajişti au cerinţe mari faţǎ de umiditate.Acesta are ca efect secundar o mai bunǎ activitate a microorganismelor,o mai bunǎ capacitate de folosire a îngrǎşǎmintelor,o mai bunǎ repartizare a producţiei pe întreg anul.Pǎşunile au cerinţe mai mari faţǎ de apǎ decât fâneţele.

Irigarea pajiştelorse poate face numai în cazul unei vegetaţii bine închegate:speciile componente sǎ fie valoroase plante de nutreţ,solurile sǎ nu fie grele,pânza de apǎ freaticǎ sǎ fie la suprafaţǎ.

O problemǎ deosebit de importantǎ este stabilirea plafoanelor minime sub care umiditatea din pajişti nu trebuie sǎ scadǎ.În funcţie de conţinutul în apǎ a solului şi acest plafon,se stabilesc normele de udat.În general este mai bine ca aceste norme sǎ fie mai mici(3-500 m³/ha) şi mai dese.

Fâneţele se udǎ la începutul înspicǎrii,când consumul de apǎ este maxim şi nu se mai irigǎ dupǎ recoltat decât dacǎ solul este foarte uscat.În schimb dupǎ pǎşunat se poate iriga imediat.

Irigarea prin revǎrsare-constǎ în construirea unei reţele permanente de alcǎtuitǎ din canale cu secţiune redusǎ,prevǎzutǎ cu prize şi mici stǎvilare.Apa din reţeaua de irigare se revarsǎ pe de o altǎ parte şi alta într-un strat subţire infiltrându-se în sol.

Aceastǎ metodǎ se aplicǎ foarte uşor pe pajiştele de munte şi deal în deosebire acolo unde existǎ un deranj natural bun şi unde existǎ surse de apǎ(pâraie).

Irigarea prin fâşii-este o variantǎ a irigǎrii prin revǎrsare,se realizeazǎ prin scurgere la suprafaţǎ şi se foloseşte numai acolo unde terenul este uniform,deci pe pajiştile semǎnate.Tarlalele trebuie sǎ aibǎ 1000-1200 m lungime şi 400 m lǎţime.Canalele secundare şi provizorii se executǎ sub formǎ de reţea.Fâşiile de irigare sunt orientate de-a lungul pantei şi au de regulǎ latura egalǎ cu cea a unei maşini de semǎnat.

Irigarea prin aspersiune-este o metodǎ ce ar trebui sǎ primeascǎ o largǎ aplicabilitate,întrucât poate fi de succes,folositǎ şi în cazul unor terenuri frǎmântate cum este cazul multor pajişti.Nu produce eroziuni,nu duce la bǎtǎtorirea solului,în plus apa mǎreşte conţinutul în oxigen al solului.Sistemul acesta de irigare este foarte asemǎnǎtor cu cel de pe alte culture agricole.Cheltuielile necesare şi consumul de energie,în cazul irigǎrii prin aspersiune,fiind mai mare nu se recomandǎ decât acolo unde duce la sporuri substanţiale de producţie,deci în pajiştile temporale.

Alte metode de completare a deficitului de umiditate

Limanurile-sunt nişte valuri (sau coame) de pǎmânt,construite paralelcu,curbele de nivel în scopul reţinerii apei.În general limanurile se fac etajat,depǎrtate la 3-6 m una faţǎ de alta.

Brǎzduirea-este inversǎ limanurilor şi constǎ în trasarea unor brazde de 20-25 cm adâncime şi la 3-6 m depǎrtare între ele.Brazdele reţin o mare cantitate de apǎ care se înfiltreazǎ în sol,evitând astfel eroziunea solului.

Reţinerea zǎpeziicu ajutorul diferitelor obstacole se practicǎ în regiunile secetoase,expuse vâturilor puternice.

Perdelele de protecţieau rol important în reducerea vitezei vântului,în mod special în pajiştile de câmpie unde vântul dominat este uscat.Pe terenurile în pantǎ opresc scurgerea apei,iar iarna reţin zǎpada.